Da, am băut ceai verde și da, nu pot să dorm! Am prea multă energie și cum nu am ce să fac cu ea la ora asta, îmi face rău. N-am mai postat de ceva vreme, ne-am schimbat la față între timp, ne prezentăm altfel. Virtual, vorbind. Ce facem oare cu realitatea? Sunt într-un permanent proces de dezvoltare personală, de maturizare și de încercare de a iubi și o lume pe care nu o înțeleg. Contrar acestei încercări, crește în mine, de câteva săptămâni încoace, un puternic sentiment de negare a realității de dincolo de geam. Nu mai vreau iarnă, mi-a ajuns, vreau să vină vara!
Până atunci...mă întrebam zilele trecute ce mai e valabil în meseria asta pe care vreau să o urmez. Ce mai înseamnă azi să fii jurnalist? Sau om de televiziune?! ca să-mi specific domeniul mai clar. Nevoia de a informa și de a investiga? Nevoia de a fi un mediator sau dorința de a fi protagonist? ”Jurnalismul este cea mai frumoasă profesie din lume” spunea Gabriel Garcia Marquez în cartea ”N-am venit aici să țin un discurs”. Eu nici atât și sper să nu se înțeleagă vreodată asta, din vreun post. Mă exprim prin prisma unei subiectivități absolute, îmi pun întrebări proaste, bune, interesante, existențiale, unele la care știu să-mi răspund, unele la care nu...iar dacă mă întreb de ce le împart cu voi?, nu am un răspuns foarte clar. Poate pentru că îmi face plăcere să scriu și îmi doresc să vă pun, adesea, câte un zâmbet pe față...vreau să cred că vă regăsiți printre rândurile mele și că vă pot oferi bucuria identității.
Îmi trec 1000 de gânduri prin minte, îmi vine să râd când mă gândesc câte lucruri fără nicio legătură aș putea scrie și ce haos aș crea în mintea voastră. Dar e destul în a mea și cartea se deschide numai unde vreau eu! :)
Acum vreau să visez, să mă agăț de stele, să cutreier, să mă văd cu lume dragă, să mă pierd în noapte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu