23

...sunt tentata sa cred ca nimic nu-mi sta azi in cale! E soareeee si senin, asa cum sper sa-mi fie tot anul, cat a mai ramas din el...si cei de dupa, la fel! E o zi minunata iar gandurile frumoase se indreapta catre mine din toate partile si prin toate mijloacele! Eu nu-mi pot sterge nicio secunda zambetul de pe buze si sper sa va pot intoarce, cumva, toata energia pozitiva pe care mi'ati activat'o!
Ma inclin...si va multumesc!!! ♥
LA MULTI ANI, oameni frumosi! :*

:)

Unele luni sunt mai bune, altele mai proaste...nu mă plâng nici acum, atât doar că sunt foarte împrăștiată emoțional...! Nu are rost să vă condamn la a-mi citi toate gândurile, dar următoarele cuvinte merită să ajungă la voi în loc de noapte bună.

”...maestrii de jujitsu își învață elevii să se îndoaie ca salcia, nu să reziste ca stejarii!”

Poate reușim și noi, fără cursuri de jujitsu.

Enjoy the silence!

N-avem sunet să vă puteți concentra pe imagine! :)

Te Iubesc Festival de Film :)

TIFF a împlinit anul acesta 11 ani. În viața mea, împlinește doar 3. Și pentru că a trecut deja o lună și nu am apucat să scriu, o să las pozele să vorbească în locul meu.
Așa a început totul...Casa Tiff, hotspot 2012

 Cu ei am început aventura...

 

Așa am continuat, din party în party! :D (HBO Party) 

Departament? Guest. Activitate principală? Îngeraș. Al cui? Designerului Casei Regale, Alexandru Ciucu...plin de surprize și la fel de bine îmbrăcat și pe interior. :)

Cineconcert Georges Melies, Castelul Banffy-Bonțida. Perfect.

Cocktail Cazino, alături de preferata copilăriei mele...!

  Geraldine Chaplin, fiica lui Charlie Chaplin, premiul pentru întreaga carieră. Cu cele câteva picături de sânge românesc care-i curg prin vene, și-a încheiat speech-ul spunând: "De câte ori mă tăiam şi-mi curgea sânge, mă rugam să nu pierd sângele românesc!" :)

 Gala premiilor, Teatrul Național Cluj.

Party de închidere, Hotel Continental.

Muuuultă lume interesantă și frumoasă din toate punctele de vedere. Un festival care schimbă, 10 zile pe an, toată atmosfera Clujului.
Până la anul, mulțumesc și la revedere TIFF! ♥

FUNtastic life!

La începutul lui 2012 mă rugam să am parte de un an excepţional şi cu fiecare zi care trece, văd cum mi se îndeplineşte dorinţa.
Luna aprilie a fost Mi-nu-na-tă! N-am avut parte de schimbări majore, doar de evenimente deosebite. 21 aprilie 2012 s-a tradus cu WHITE SENSATION, ultimul weekend din aprilie cu Sunwaves 10, Mamaia. Ce înseamnă asta, mai exact? Muzică bună, prieteni, nopţi albe, soareeeee, mare şi tot ce ştie viaţa asta să ne ofere mai frumos.
În fiecare zi cunosc lume nouă, oameni frumoşi şi care, printr-un firesc ieşit din comun, reuşesc să-mi coloreze zilele.
A fost o perioadă în care am strâns multe experienţe, am realizat multe în plan personal şi sunt abia la început. Wishlist-ul de la început de an mai are multe lucruri care trebuie bifate şi pentru care am destulă răbdare, dorinţă şi putere.
Sâmbătă semnăm condica la un maaare party la Funky Breeze-Herăstrău. Filmăm, ne distrăm cu cei mai tari dj autohtoni şi ne bem cafeaua la răsărit de soare. Aşa, pentru o primăvară FUNtastică! O să revin cu video săptămâna viitoare.
Bisous, bisous!

Jucării noi :)

Cam asta am făcut eu ieri...și pe lângă multe alte motive, am putut să adorm cu zâmbetul pe buze! :)

Orizonturi

Tot circulă de câteva zile pe Facebook o imagine cu un citat aparținând lui Octavian Paler: ”Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată”. Sau trăim, așa cum vedem zilnic la tv, dar experiențe scăldate în penibil.
Oare de ce nu suntem întotdeauna la fel de curajoși? De ce suntem experți în a da sfaturi și a judeca modul de viață al celor din jur și nu suntem în stare să umplem paharul vieții noastre cu experiențe care să nu ne dea regrete mai târziu? De ce avem tupeu în fața celorlalți și în fața noastră plecăm capul? De ce nu știm să îmbrățișăm viața asta cu tot ce are ea mai frumos și de dăm continuu șuturi în fund? De ce, fără o limită impusă, ne învârtim mereu în aceleași spații mici?

...pentru că am uitat semnificația lui ”a vrea” și ”a putea”. ”A avea” capătă prea mare importanță, când, de fapt, ”a fi” înseamnă totul...!!!

Apriluș

Mi se pare incredibil cum trecem prin viață. Începe săptămâna, e luni, ma...vineri deja, martie parcă a fost mai scurtă decât februarie și uite-ne în aprilie.
Un 1 Aprilie cam jucăuș anul ăsta. La Cluj a nins, la București a plouat și peste tot în țară a bătut un vânt puternic. Să fi vrut oare, să ne zboare toate grijle înaintea unei primăveri efervescente sau să fi fost o simplă farsă a naturii? Indiferent de ce alegem să credem, tradiția păcălelilor durează doar o zi și primăvara este după colț.
M-am distrat și eu puțin azi, după ce anul trecut mi-am încheiat ziua destul de tristă...din cauza lipsei de idei! :)) Victimele au fost două prietene, cărora le mulțumesc că mi-au dat ocazia să-mi reafirm credibilitatea și m-au făcut să-mi încep această lună cu gura până la urechi.
La fel o să închei și postul și o să zic: Aprilie, te rog, fii fabuloasă! ;)

Gol de primăvară

Astenia de primăvară și-a încercat pe mine toată paleta de stări, de-a lungul timpului. În acest an, m-a prins departe de casă și de toți ai mei. :) Weekend-ul ăsta am stat cu mine la o discuție serioasă și...n-am reușit să trag prea multe concluzii. M-am pierdut printre stări, amintiri și m-am lăsat cuprinsă de melacolie. Prin prisma acestui sentiment simt astenia...îmi e dor de voi toți și de fiecare în parte!
Sunt recunoscătoare pentru tot ce mi se întâmplă, îmi place cum mi se colorează viața în fiecare zi, dar câteodată, valoarea se pierde fără cei care sunt însăși valoarea.
Sunteți cei care știți să mă faceți să zâmbesc, chiar și așa, de la mare depărtare. Cei care ați scris cele mai frumoase pagini din viața mea și cei din cauza cărora râd când îmi vine să plâng!
Știu să cred că pot schimba asta. Melancolia e ca o haină care strânge și pe care mâine o voi pune deoparte pentru că voi nu știți să mă asociați cu tristețea.
Știu că mâine voi alerga într-o mie de părți și voi uita să fiu tristă. Știu că asta e amprenta unei căutări prea profunde în eu și că talerele balenței mele îmi vor crea tot timpul astfel de probleme.

...și mai știu că mi-ar plăcea să nu mai știu atâtea! Fericirea e mai simplă fără atâtea cunoștințe!

Classy

Tot ce are valoare nu-și pierde niciodată farmecul!
După un 1 Martie cu mult soare, cu simboluri dulci și interesante acasă, la școală și pe stradă, a doua zi de primăvară mi-a adus o scrisoare! :) De departe, a ajuns în poștă o felicitare, un mărțișor și cele mai frumoase gânduri, semnate: ”Te iubesc, mama!”
Votez pentru o primăvară minunatăăă...voi??

New season

Calendaristic, ne despart doar 3 zile de primăvară. Vestea cea bună e că a venit mai repede cu 3...a fost un weekend de vis în capitală. Soarele ne-a descrețit frunțile și ne-a încălzit zâmbetele. Sper să dureze și să nu mai avem parte de nicio surpriză.
It feels soooooooo damn good, I ♥ SPRING!

One choice

Te-ai gândit vreodată...cu cine ți-ar plăcea să te îmbraci toată viața?! :)

De duminica.

Loooovely time on a lazy Sunday! :)

Vegas autohton

Când ai făcut ultima dată ceva pentru prima dată?? Ei bine, azi!
Întâlnirea cu o veche prietenă m-a dus unde nu mă gândeam vreodată să ajung: la Bingo! O ciocolată caldă, o pizza, o serie, încă 2 cartoane, linie câștigată și bingoooooo...la masa de lângă! Personaje tipice, cea mai veche sală de bingo din București, o nouă experiență și una chiar interesantă, aș zice.
Afară este îngrozitor, cod portocaliu de viscol și ger. Drumuri blocate, oameni morți, coduri peste coduri, școli închise și nicio veste bună pentru zilele care urmează.
După ”Waking up in Vegas” wanna be și după o așa porție de frig, e timpul să visăm!


Mâine oare ce răspuns mai primesc...?! :)

...punct!

Gânduri târzii

Da, am băut ceai verde și da, nu pot să dorm! Am prea multă energie și cum nu am ce să fac cu ea la ora asta, îmi face rău. N-am mai postat de ceva vreme, ne-am schimbat la față între timp, ne prezentăm altfel. Virtual, vorbind. Ce facem oare cu realitatea? Sunt într-un permanent proces de dezvoltare personală, de maturizare și de încercare de a iubi și o lume pe care nu o înțeleg. Contrar acestei încercări, crește în mine, de câteva săptămâni încoace, un puternic sentiment de negare a realității de dincolo de geam. Nu mai vreau iarnă, mi-a ajuns, vreau să vină vara!
Până atunci...mă întrebam zilele trecute ce mai e valabil în meseria asta pe care vreau să o urmez. Ce mai înseamnă azi să fii jurnalist? Sau om de televiziune?! ca să-mi specific domeniul mai clar. Nevoia de a informa și de a investiga? Nevoia de a fi un mediator sau dorința de a fi protagonist? ”Jurnalismul este cea mai frumoasă profesie din lume” spunea Gabriel Garcia Marquez în cartea ”N-am venit aici să țin un discurs”. Eu nici atât și sper să nu se înțeleagă vreodată asta, din vreun post. Mă exprim prin prisma unei subiectivități absolute, îmi pun întrebări proaste, bune, interesante, existențiale, unele la care știu să-mi răspund, unele la care nu...iar dacă mă întreb de ce le împart cu voi?, nu am un răspuns foarte clar. Poate pentru că îmi face plăcere să scriu și îmi doresc să vă pun, adesea, câte un zâmbet pe față...vreau să cred că vă regăsiți printre rândurile mele și că vă pot oferi bucuria identității.
Îmi trec 1000 de gânduri prin minte, îmi vine să râd când mă gândesc câte lucruri fără nicio legătură aș putea scrie și ce haos aș crea în mintea voastră. Dar e destul în a mea și cartea se deschide numai unde vreau eu! :)
Acum vreau să visez, să mă agăț de stele, să cutreier, să mă văd cu lume dragă, să mă pierd în noapte...

The lying game

Lasând la o parte toate pozele, statusurile de pe Facebook cu ”Ningeeeee” și toate derivatele de la iarnă, în topul postărilor celor care utilizează această platformă se regăsesc dușmănia, falsitatea, dezamăgirea și tot soiul de heart-breaking problems :))
Frustrările ne mănâncă mult timp, ne îmbătrânesc și ne cam limitează orizonturile. Nu sunt eu vreun Superman (deși mi-ar plăcea la nebunie) și cu atât mai puțin ceva neam de judecător. Atât doar că am devenit mult prea atenți la părerea celorlalți...cine și cum stabilește, până la urmă, ce e corect și ce nu?!
Trăim la fel, dar visăm diferit. Jucăm același joc, dar la diferite niveluri. Toată lumea vorbește, povestește, bârfește și toată lumea minte. Jocul ăsta, viață în alți termeni, nu-ți impune nimic, dar se mai și termină. Joacă-te deci, atent și frumos, cu piesele care îți fac ție plăcere! Toți avem parte de dezamăgiri, prieteni falși, oameni care nu ne iubesc pentru că, până la urmă, suntem făcuți din același material.

Și zic să lăsați dușmănia pentru viitorul refren a lui Minune, să vă revizuiți regulile jocului și să mai și trăiți puțin!!!

Viața bate filmul!!!

”Dacă ai noroc să întâlnești o minune, să ai grijă de ea!”

Nici nu știu cum să încep...am trăit azi printre cele mai frumoase și mai pure emoții! A fost o zi care mi-a demonstrat, încă o dată, că cea mai mare bucurie a mea e bucuria de a trăi.
Urma să fie o oarecare zi de joi dintr-o iarnă târzie. Albă, troienită și friguroasă. Deloc pe gustul sufletului meu îndrăgostit de vară. Două ore de dicție, urmate de alte două de divertisment...unde a explodat frumusețea. Dacă zic Teo Trandafir, poate fi frumos și interesant fără alte explicații. Dar când mă gândesc la ce înseamnă să fii om, ce e ăla caracter și ce e aia emoție, totul capătă valențe de șapte ori mai puternice.
Ziua decurgea normal. Începuse cursul și Teo ne povestea o întâmplare din viața ei, când un coleg s-a ridicat și a mers la cuier. Nu l-am băgat în seamă, o urmăream pe Teo. După două minute, a intervenit: ”Îmi cer scuze, îmi dați voie?”...și a îngenunchiat cu o cutie roșie în mână. A cerut-o pe iubita lui (Georgiana) în căsătorie în mijlocul cursului!!! Ea...a început să plângă. Noi?! Și noi. Părea regizat, semăna cu o telenovelă. Unii râdeau, alții plângeau, toată lumea aplauda și trăia, în acel moment, pentru dragostea lor. Cu ochii umezi și cu zâmbetul pe buze am făcut o scurtă pauză și am reluat cursul.
Ora a 2-a a început cu temele. Un fragment dintr-o carte/o poezie care să ne descrie mai bine decât a reușit să o facă cineva, vreodată. A urmat o serie de texte citite din inimă, printre lacrimi și zâmbete. Vorba unui coleg: ”1000 de studenți și 1001 caractere”.
Tot ce am simțit azi în patru ore la școală nu am cum să transpun prin cuvinte, aici. Lucrurile astea se simt, nu se spun și nici nu se explică! De cele mai multe ori, nu vrei să te exteriorizezi în public. Nu-ți place să-ți afișezi slăbiciunile în fața unei audiențe. Te simți vulnerabil așa și îți porți în continuare masca. Dificultatea apare când uităm de tot să ne dăm jos măștile. Când uităm că toți purtăm una și e nevoie de curaj pentru a fi sincer; pentru a face și a spune ce simți.
Emoțiile astea, despre care tot vorbesc, de multe ori nu sunt constructive. Te controlează, nu le găsești nicio explicație și încerci să le trăiești, nu să te trăiască ele pe tine. Zilele trecute îi spuneam unei colege că m-am săturat să am emoții la școală. Dar și așa, depinde despre care sector al vieții vorbim. Azi, îmi pare bine că nu am deținut controlul. M-au dus unde au vrut ele. Ca într-un vals. Am zâmbit, am lăcrimat, am înghițit în sec, m-am abandonat și m-am regăsit.
Citatul cu care am început nu e ales la întâmplare. E un vers din piesa celor de la Taxi-”E timpul să iubești” și care ne transmite să avem grijă ce facem cu viața pentru că nu e veșnică!

La final, vă doresc să trăiți măcar pe jumătate din ce am trăit eu azi și să credeți că viața bate filmul, întotdeauna!
Să iertați și să vă amintiți să zâmbiți!
Să trăiți frumos...pentru că încă se poate! :)

Ianuarie, luni.

O traducere a lui *Monday*, cea mai detestată zi a săptămânii, este Mon Day. Și așa a fost.
A început târziu, leneș și sub rutina zilnică. Mic dejun, cafea, știri și un aer de martie într-un ianuarie târziu. Suficient pentru a-mi pune un zâmbet pe buze și...a nu mă lăsa să-mi petrec ziua între câțiva pereți, simpatici de altfel, ai casei. Un duș rapid, puțin fard, puțin elan și afară. Destinația? Mall. Nevoi? Un fond de ten pentru prietena mea și plăcerea de a respira soare.
De ce am declarat acest luni, 23 ianuarie Mon Day? Capăt de listă: ciocolată neagră. Oficial, am început o cură cu ciocolată neagră, un medicament nemaipomenit pentru inimă, bună funcționare și energie. Datorită conținutului ridicat de cacao, este capabilă de mult bine cu doar 2 bucățele/zi.
Next stop? Cărturești. O minunăție de loc, paradis al cărților, cadourilor, ceaiurilor și a celor mai simpatice lucrușoare. Mi-am cumpărat o fortune cookie. Am ales-o cu grijă și mi-a spus: ”Be patient and optimistic!” :) Mi-a smuls cel mai sincer zâmbet și mi-a schimbat total dispoziția; care nu era deloc rea nici până în acel moment. O prăjiturică cu gust de vanilie, pe care, trebuie să recunosc, o văzusem până azi numai pe Facebook, a reușit să-mi confirme încă o dată teoria despre lucrurile simple. După două-trei magazine am ales să bem un ceai.
Numărul 3 pe listă: Starbucks. Ceai verde cu portocală, biscuiți cu unt și povești, povești, povești...
După toate astea, era târziu, ne-a ajuns mall-ul. Încă o mică oprire să cumpărăm fond de ten, încă una la supermarket-ul din intersecție și acasă, în sfârșit. Am mâncat, am băut un ceai, am socializat puțin și m-am hotărât să încep un nou serial.  Un scurt scan pe Vplay, un serial nou apărut, 2 episoade. Se numește *Alcatraz* și plasează în centrul acțiunii deținuții din celebra închisoare care se întorc după 50 de ani și își fac de cap pe străzile din San Francisco. Ultimul articol citit în urmă cu 2 seri, înainte de a mă pune să dorm a fost o pagină de Wikipedia despre Alcatraz. O pomenisem în ziua respectivă și în seara asta am zâmbit, din nou, când am dat play. Cred în semne, cred în coincidențe, cred în zodii, în destin și în tot ce mai are viața asta frumos de oferit. Nu pot să-l numesc semn sau să fac vreo legătură aici, a fost doar o simplă coincidență care mi-a încheiat ziua. Sau nu...?
Câteva lucruri deloc ieșite din comun mi-au alungat banalitatea zilei și o declar, oficial, Mon Day! Tu îți faci puțin timp să trăiești...? :)

Noapte bună, București!

There we go!!!

Și aici e răspunsul pentru starea mea de ieri! Și pentru câte vor mai urma luna aceasta! :)))

Ianuarie, influență negativă!

Haotic

Orice exces devine viciu...dar când excesul de fericire devine supărare?!
Sau cum e mai bine să traduci astfel de stări?
Fericirea ține doar 3 zile și în a 4-a trebuie să te trezești la realitate?
Nu vreau să o dau în pesimism, că nu mi-e felul, dar simt că azi mă limitează ceva.
Să fie ceva opoziții astrale sau să fi fost prea tare cafeaua de dimineață?
Știu că sunt meteodependentă, dar chiar așa să mă afecteze 3 stropi?
Să fie din cauza proastei circulații periferice?
Să accept cursul lucrurilor sau să nu-mi placă deloc rezolvarea lor?
De ce nu e soare, de ce e încă iarnă și de ce sunt leneșă?
De ce n-a mers netul, de ce n-am transmis și de ce m-am trezit atât de devreme?
De ce există astfel de zile?
De ce trece atât de repede timpul și e iar vineri?
De ce am întrebat de ce e vineri? E weekend, relaxare și distracție. Sau așa ar fi normal să fie.
De ce sunt în fața calculatorului și nu la Universitate, protestând? De ce nu merg să îngheț și să răgușesc și cine mai știe ce să pățesc?

Pentru că revoluția e în capul meu.
Pentru că lupta cea mai grea se dă înăuntru, nu afară.
Pentru că nu știu ce să-mi revendic mie, dar lor?
Pentru că știu că peste câteva (zeci de) minute o să-mi treacă totul.
Pentru că mâine când voi reciti, voi vrea să șterg post-ul...
Pentru că pot.
Pentru că...punct.

Ignoranța

”Toți se înșală în privința viitorului. Omul nu poate fi sigur decât de clipa prezentă. Dar e, într-adevăr, sigur? Poate el cu adevărat să cunoască prezentul? E în stare să-l judece? Firește că nu. Căci cum ar putea, cel care nu cunoaște viitorul, să înțeleagă sensul prezentului? Dacă nu știm spre ce viitor ne duce prezentul, cum am putea afirma că acest prezent e bun sau rău, că merită acordul, neîncrederea sau ura noastră?” Milan Kundera.

Ești în stare să-l trăiești, dacă nu ești în stare să-l judeci? :)

HAOS.

Am tulburat liniștea familiei mele în octombrie `89 și de multe ori îmi plăcea să spun că am venit pe lume și am adus liniștea după revoluție...:) Liniștea, în momentul de față, și-a pierdut orice definiție. E a treia zi de proteste în București și în țară, a treia zi în care s-a trecut de la protest la violență și prima zi în care sunt cu adevărat șocată. Nu suntem singura țară în care se produc proteste civice și într-un fel, mă bucur pentru că văd reacție din partea celor care până acum se limitau doar la a se plânge; dar ce facem? Luptăm împotriva sistemului sau ne luptăm între noi? Nu s-a protestat împotriva noii legi a sănătății, s-a protestat pentru Raed Arafat. Nu se luptă împotriva președintelui și a guvernului, se luptă poporul cu jandarmeria.
Nu vreau să vorbesc despre suporteri, despre așa-numiții huligani, despre manipulare politică sau orice altă ”parolă” folosită pentru a explica aceste proteste. Vorbesc despre sute de oameni care au ieșit în stradă, de la studenți la pensionari și la oameni care nu au habar pentru ce protestează, dar sunt toți acolo pentru o schimbare. Vorbesc despre oameni nervoși, despre o situație scăpată de sub control, despre un București sub o ploaie de pietre. Mi se face pielea de găină când mă uit la imagini și-mi vine în minte o singură întrebare: un președinte mai avem? La cutremurul din `77, Ceaușescu era plecat în delegație, dar atunci dezastrul era unul natural. Azi e uman și Băsescu e...???

Get it started!

Vineri, 13?! Început de weekend și nici vorbă de ghinion :) Bifez doar un nou început, aici, în zona virtuală.
De mult pe wishlist, nu mi-am găsit niciodată suficient timp să o fac și pe asta...până azi! Am darul de a începe lucruri noi cu un elan nebun și defectul de a nu le putea duce pe toate la capăt.
Primul pas l-am făcut, dorință există, inspirație...se găsește și în final, totul se rezumă doar la a vrea! Dar oare cat o să vreau?