”Vreau ca lucrurile să aibă iarăși sens. Și l-au pierdut de mult” - Hadley Hemingway, Soția din Paris - Paula McLain
De multe ori m-am trezit zicând că m-am născut în epoca greșită. Că locul meu era în Parisul anilor 1920. Da, exact ca în Minight in Paris! Acolo, cu Papa Hem, cu Scott și Zelda, cu toate cercurile și întâlnirile lor delirante. Îmi imaginam că viața avea alt sens. Și dragostea la fel. Acum îmi dau seama, încă o dată, că aparențele nu sunt singurele care înșală și că atunci, oamenii erau triști, goi, prefăcuți. Interesați și haotici. Ca și acum. Este, de atunci, aproape un secol...și am rămas la fel. La fel de nenorociți, de falși și de egoiști. La fel de dormici să gustăm din viața asta cât putem, să întindem mâna și să luăm tot ce credem că ni se cuvine.
La fel de fataliști și de hotărâți să părem mai veseli și mai puțin chinuiți decât ceilalți.
”Hai să bem un pahar cu oamenii ăștia minunat de prefăcuți. Au caviar. Ce durerea mea ne-am face fără caviar?” - (F. Scott Fitzgerald, Soția din Paris).
Au evoluat atât de mult lucrurile în jurul nostru. S-au consumat atât de multe vieți, atâtea povești, s-au scris atât de multe poezii și tot atâtea minciuni, s-au inventat atâtea lucruri, s-a construit atâta frumos și s-au pierdut atâtea vise. Și noi? Noi am rămas niște rătăciți...
Iar cât despre dragoste în 1920...era și ea o minciună ca oricare alta. Puternică, intensă, pasională, de ajuns până la...următoarea. Da știu, noi n-am evoluat deloc.
Soția din Paris este povestea dramatică de dragoste dintre Hemingway și Hadley, prima lui soție. Despre doi oameni care și-au schimbat decisiv viețile, unul altuia. Despre ea, el și ei. Despre despărțire și iubire. Mereu alta. Despre durere, amintiri și despre lucruri care nu se schimbă. Și nu se uită. Sper s-o citiți și voi cândva și să vedeți ”că nu e întotdeauna ușor să știi să trăiești!” :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu