Am tulburat liniștea familiei mele în octombrie `89 și de multe ori îmi plăcea să spun că am venit pe lume și am adus liniștea după revoluție...:) Liniștea, în momentul de față, și-a pierdut orice definiție. E a treia zi de proteste în București și în țară, a treia zi în care s-a trecut de la protest la violență și prima zi în care sunt cu adevărat șocată. Nu suntem singura țară în care se produc proteste civice și într-un fel, mă bucur pentru că văd reacție din partea celor care până acum se limitau doar la a se plânge; dar ce facem? Luptăm împotriva sistemului sau ne luptăm între noi? Nu s-a protestat împotriva noii legi a sănătății, s-a protestat pentru Raed Arafat. Nu se luptă împotriva președintelui și a guvernului, se luptă poporul cu jandarmeria.
Nu vreau să vorbesc despre suporteri, despre așa-numiții huligani, despre manipulare politică sau orice altă ”parolă” folosită pentru a explica aceste proteste. Vorbesc despre sute de oameni care au ieșit în stradă, de la studenți la pensionari și la oameni care nu au habar pentru ce protestează, dar sunt toți acolo pentru o schimbare. Vorbesc despre oameni nervoși, despre o situație scăpată de sub control, despre un București sub o ploaie de pietre. Mi se face pielea de găină când mă uit la imagini și-mi vine în minte o singură întrebare: un președinte mai avem? La cutremurul din `77, Ceaușescu era plecat în delegație, dar atunci dezastrul era unul natural. Azi e uman și Băsescu e...???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu